O.T.R.M. CONSTANTA

Istoria Românilor 2

Independenta României, ca si independenta Serbiei si a Muntenegrului, precum si unirea Dobrogei cu România, au fost recunoscute, în Tratatul de pace ruso-turc de la San Stefano (3 martie 1878). In urma insistentei marilor puteri, s-a tinut Congresul de Pace de la Berlin (iunie-iulie 1878), în cadrul caruia s-a recunoscut si mentinut statutul pe care si -l proclamase România cu un an mai înainte. S-a restabilit, de asemenea, dupa o lunga perioada de dominatie otomana, dreptul României asupra Dobrogei, care a fost realipita la România. Dar, în acelasi timp, Rusia a violat conventia semnata în 4 aprilie 1877 si a fortat România sa retrocedeze judetele Basarabiei de sud Kapul, Bolgrad si Ismail.

 

                 Situatia însa s-a schimbat complet dupa Revolutia din 1917 din Rusia si pacea separata, încheiata de sovietici la Brest-Litovsk (3 martie 1918). Asta atragea dupa sine sfarsitul operatiunilor militare pe frontul de est. România a fost obligata sa urmeze pasii aliatei sale Rusia, deoarece pe frontul din Moldova trupele românesti se intercalau cu trupele rusesti si era imposibil ca lupta sa continue intr-o zona a frontului, si pacea sa se instaleze în alta zona a frontului. Rupandu-se de aliatii sai occidentali, România a fost obligata sa semneze Tratatul de Pace de la Bucuresti cu puterile centrale (24 aprilie-7 mai 1918). Procedura de ratificare n-a fost insa niciodata dusa la bun sfarsit, astfel ca din punct de vedere legal tratatul n-a fost niciodata operativ; de fapt, la sfarsitul lui octombrie 1918, România a denuntat tratatul si a reintrat în razboi.

                 Dreptul popoarelor la autoguvernare a triumfat la sfarsitul primului razboi mondial, si asta a servit cauzelor românilor care traiau în imperiile tarist si austro-ungar. Colapsul sistemului tarist si recunoasterea de catre guvernul sovietic al dreptului la autoguvernare permis românilor din Basarabia sa-si exprime prin vot în cadrul organului national reprezentativ - Parlamentul tarii, care s-a convocat la Chisinau, vointa lor de a se uni cu România (27 martie-9 aprilie 1918). Caderea monarhiei habsburgice în toamna lui 1918, a facut posibila, pentru natiunile aflate sub opresiunea austro-ungara, emanciparea acestora. La 15-28 noiembrie 1918, Consiliul National din Bucovina a votat la Cernauti unirea acelei provincii cu Români

Lupta de la Marasesti - gravura din primul razboi mondial

Carol I,

primul rege al României

Pe 14-26 martie, 1881, România s-a proclamat regat si Carol I de Hohenzollern Sigmaringen a fost incoronat ca rege al României. Dupa ce si -a obtinut independenta, statul român a fost locul catre care si -au indreptat ochii toti românii care traiau în teritoriile aflate inca sub ocupatie straina. Românii din Bucovina si Basarabia se confruntau cu politica sistematica de asimilare în lumea germana, respectiv ruseasca. Imigratia strainilor era dirijata catre teritoriile lor. Enclavele românesti din Peninsula Balcanica aveau dificultati tot mai mari vizavi de politica de deznationalizare. La inceputul sec. XX, românii erau un popor cu peste 12 milioane de locuitori, dintre care aproape jumatate se aflau sub dominatie straina. In acelasi timp, în Transilvania, românii sufereau consecintele serioase ale acordului prin care statul ungar se restabilea, dupa mai mult de 3 secole de colaps, în care a fost creata dualitatea austro-ungara (1867).

 

                 Transilvania si -a pierdut statutul autonom pe care l-a avut sub stapanirea austriaca si a fost incorporata în Ungaria. Legislatia adoptata de guvernul de la Budapesta proclama existenta unei singure nationalitati în Ungaria - aceea maghiara, destinata sa distruga din punct de vedere etno-cultural celelalte populatii, fortandu-le sa devina ungare. Asta a supus populatia româneasca, alaturi de alte grupuri etnice, la grele incercari. La acel moment, Partidul National Român a jucat un rol important în impunerea identitatii nationale a românilor; partidul a fost recunoscut în 1881 si a fost promotorul în lupta de obtinere a recunoasterii drepturilor egale pentru natiunea româna, precum si rezistenta ei impotriva proiectelor de deznationalizare.

                 In 1892, lupta nationala a românilor a atins apogeul, în cadrul Miscarii Memorandistice. Memorandumul a fost conceput de liderii românilor din Transilvania, Ion Ratiu, Gheorghe Pop Basesti, Eugen Brote, Vasile Lucaciu si a fost trimis la Viena pentru a fi supus atentiei imparatului Franz Iosef I. El avertiza opinia publica europeana asupra revendicarilor românilor si o punea în garda fata de intoleranta aratata de guvernul de la Budapesta, referitor la problema nationala.

                 Perioada 1878-1914 a fost una de stabilitate si progres pentru România. Politica s-a polarizat în jurul a doua partide mari - conservator (Lascar Catargiu, Petre Carp, Gheorghe Grigore Cantacuzino, Titu Maiorescu) si liberal (Ion C. Bratianu, Dimitrie Sturza, Ion I. C. Bratianu). Ei au venit la putere alternativ si asta a fost caracteristic pentru comportamentul politic al epocii. Politica expansionista a Rusiei a determinat România sa semneze, în 1883, în secret un tratat de alianta cu Austria, Ungaria, Germania si Italia; tratatul a fost reinnoit periodic pâna la primul razboi mondial. Dupa ce la inceput a ramas neutra, în primul razboi balcanic (1912-1913), România s-a alaturat Greciei, Serbiei, Muntenegrului si Turciei impotriva Bulgariei, în cadrul celui de-al doilea razboi balcanic. Pacea de la Bucuresti (1913) a marcat sfarsitul conflictului si ea prevedea ca sudul Dobrogei - Cadrilaterul (judetele Durostor si Silistra) sa devina parte la România.

                 In august 1914, cand a izbucnit primul razboi mondial, România s-a declarat neutra. Doi ani mai tarziu, în 14-27 august 1916, ea s-a alaturat Aliatilor, care i-au promis sprijin pentru dobandirea unitatii sale nationale. Guvernul condus de Ion I.C. Bratianu a declarat razboi Austro-Ungariei. Ion I.C. Bratianu, prim ministru al României Dupa primul succes, armata româna a fost silita sa abandoneze o parte din tara, inclusiv Bucurestiul, si sa se retraga în Moldova, datorita ofensivei unite a armatelor din Transilvania, comandate de Generalul von Falkenheyn si a celor din Bulgaria, comandate de Maresalul von Mackensen. In vara lui 1917, în marile batalii de la Marasesti, Marasti si Oituz, românii au respins incercarea puterilor centrale de a se apara si au scos România din razboi, ocupandu-si restul teritoriului.

Palatul Metropolitan din Cernauti,

unde a fost votata unirea Bucovinei cu România (28 noiembrie 1918)

Adunarea nationala din Transilvania, convocata la Alba Iulia în 18 noiembrie-1 decembrie 1918, a votat, în prezenta a preste 100.000 de delegati, unirea Transilvaniei si Banatului cu România. Astfel ca, în ianuarie 1918, cand s-a inaugurat la Paris conferinta de pace, unirea tuturor românilor intr-un singur stat era un fapt pe deplin realizat.

                 Tratatele de pace internationale din 1919-1920, semnate la Neuilly, Saint Germain, Trianon si Paris, stabileau noile realitati europene si sanctionau, de asemenea, unirea provinciilor care erau locuite de români intr-un singur stat (295.042 km.p, cu o populatie de 15,5 milioane).

                 Votul universal a fost introdus (1918), reforma radicala a fost aplicata (1921), noua Constitutie a fost adoptata - una dintre cele mai democratice de pe continent - (1923) - si toate aceste au creat un cadru general democratic si au pavat drumul pentru o dezvoltare economica rapida (productia industriala s-a dublat intre 1923 si 1938. Cu cele 7,2 milioane de barili de titei produs în 1937, România era cel de-al doilea producator european si nr. 7 în lume. Venitul national pe cap de locuitor atingea 97 de dolari, în 1938, comparativ cu cel al Greciei de 76$, cel al Portugaliei de 81 $, cel al Cehoslovaciei de 141$ si al Frantei de 246$.

                 In politica, erau mai multe partide aflate în competitie. Astfel ca Guvernul a fost controlat, de-a lungul anilor, de cateva dintre ele: Partidul Poporului (Alexandru Averescu), Partidul National Liberal (Ion I.C. Bratianu, I.G. Duca, Gheorghe Tatarescu), Partidul National Taranesc (Iuliu Maniu). Partidul Comunist Român, fondat în 1921, si care avea un numar nesemnificativ de membri, a fost interzis, în 1924. Garda de Fier, o miscare extremista a aripii nationaliste de dreapta, fondata de Corneliu Zelea Codreanu, în 1927, a fost, de asemenea, exilata. In 1930, Carol al II-lea s-a razgandit în legatura cu decizia sa anterioara de a renunta la tron si l-a detronat pe fiul sau minor, Mihai (care devenise rege în 1927) si a luat tronul. Opt ani mai tarziu el instaura propria sa dictatura (1938-1940).

                 Obiectivele politicii externe în perioada interbelica, cand Nicolae Titulescu a jucat un rol major, erau indreptate spre mentinerea status-quo-ului teritorial, prin crearea aliantelor regionale, sprijinind Liga natiunilor si politica de securitate colectiva, la fel ca si promovarea unei stranse cooperari cu democratiile vestice - Franta si Anglia.

Nicolae Titulescu,

ministrul

afacerilor externe român,

suporterul securitatii

colective în Europa

Impreuna cu Cehoslovacia si Iugoslavia, România a fondat Mica Antanta, în 1920-1921 si a creat o noua organizatie de securitate regionala - Antanta Balcanica, impreuna cu Iugoslavia, Grecia si Turcia, în 1934.

 

Pe masura ce nazismul crestea în Germania, aceasta impreuna cu Italia sprijinea pretentiile revizioniste ale statelor vecine României; politica de forta a avut succes pe continent si acest lucru a fost marcat de Anschluss, Pactul de la Munchen (1938), de separare a Cehoslovaciei (1939). S-a produs o apropiere intre Uniunea Sovietica si cel de-al treilei Reich; toate acestea au dus la izolarea internationala a României. Pactul Ribentropp-Molotov (23 august 1939), stipula intr-un protocol secret interesele sovietice în statele baltice, estul Poloniei, precum si în Basarabia.

 

Cand a izbucnit cel de-al doilea razboi mondial, România si -a declarat neutralitatea (6 septembrie 1939). Dar ea a sprijinit Polonia (facilitand tranzitul tezaurului Bancii Nationale si garantand azil presedintelui polonez si guvernului). Infrangerile suferite de Franta si Marea Britanie în 1940 au creat o situatie dramatica pentru România. Guvernul sovietic a aplicat capitolul 3 al protocolului secret din 23 august 1939 si a fortat România, prin ultimatumul din 26 si 28 iunie 1940, sa cedeze nu numai Basarabia, dar si nordul Bucovinei si teritoriul Hertei (ultimele doua nu au apartinut niciodata Rusiei). Sub tratatul de la Viena - de fapt, un dictat - (30 august 1940), Germania si Italia i-au dat Ungariei nord-estul Transilvaniei, unde populatia majoritara era româneasca. In urma discutiilor româno-bulgare de la Craiova, s-a semnat un tratat, în 7 septembrie 1940, prin care sudul Dobrogei (Cadrilaterul) revenea Bulgariei.

Monumentul de la Moisei,

dedicat victimelor teroarei hortisto-ungare în România ocupata

Monumentul de la Moisei,

dedicat victimelor teroarei hortisto-ungare în România ocupata

Serioasa criza din vara lui 1940 a dus la abdicarea regelui Carol al II-lea, în favoarea fiului sau, Mihai I (6 septembrie 1940); în acelasi timp, a dus la preluarea Guvernului de catre generalul Ion Antonescu (el a devenit maresal în octombrie 1941). Intr-un efort de a obtine sprijinul Germaniei si Italiei, Ion Antonescu a antrenat la guvernare miscarea Garzii de Fier. Miscarea a incercat, intr-un act de rebeliune în 21-23 ianuarie 1941, sa ia intreaga conducere a guvernului, si ca urmare ea a fost eliminata din politica.

 

Dorind sa recapete teritoriile pierdute în 1940, Ion Antonescu a participat, alaturi de Germania, în razboiul dus impotriva Uniunii Sovietice (1941-1944). Infrangerile suferite de puterile Axei au dus dupa 1942 la sporirea incercarilor facute de regimul Antonescu, precum si de opozitia democratica (Iuliu Maniu, C.I.C. Bratianu) de a scoate România din Alianta cu Germania. Pe 23 august 1944, maresalul Ion Antonescu a fost arestat din ordinul regelui Mihai I. Noul guvern, format din militari si tehnocrati, a declarat razboi Germaniei (24 august 1944) si , astfel, România si -a adus intregul ei potential economic si militar în Alianta Natiunilor Unite, pâna la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial în Europa. In ciuda eforturilor umane si economice, pe care România le facuse pentru cauza Natiunilor Unite timp de noua luni, Tratatul de Pace de la Paris (10 februarie 1947), nega României statutul de co-beligerant si o obliga sa plateasca o imensa despagubire de razboi; dar, Tratatul recunostea retrocedarea teritoriilor din nord-estul Transilvaniei la România, în timp ce Basarabia si nordul Bucovinei ramaneau anexate la URSS

Antonescu  si Regele

Trupele sovietice stationau pe teritoriul României si tara a fost abandonata de puterile occidentale, astfel ca urmatorul stadiu a adus o evolutie similara acesteia, ca si celorlalti sateliti ai imperiului sovietic. Intregul guvern a fost preluat prin forta de comunisti, partidele politice au fost interzise, iar membrii lor au fost persecutati si arestati; regele Mihai I a fost fortat sa abdice si în aceeasi zi a fost proclamata Republica Populara (30 decembrie 1947). S-a instaurat dictatura unui singur partid, bazata pe o supraveghere omnipotenta si omniprezenta si pe forta de represiune. Intreprinderile industriale, bancile si mijloacele de transport au fost nationalizate (1948), agricultura a fost colectivizata fortat (1949-1962). Intreaga economie s-a dezvoltat potrivit planurilor de cinci ani, obiectivul principal fiind industrializarea de tip stalinist. România a devenit membru fondator al CAER (1949) si al Tratatului de la Varsovia (1955). La moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (1965), liderul comunist al epocii de dupa razboi, conducerea partidului, care mai tarziu a fost identificata si cu conducerea de stat, a fost monopolizata de catre Nicolae Ceausescu. Intr-o scurta perioada, el a reusit sa concentreze în propriile maini (si ale celor ale clanului condus de sotia sa, Elena Ceausescu), toate parghiile puterii partidului comunist si cele ale sistemului de stat.

 

România s-a distantat de URSS (acest lucru a fost facut public în "Declaratia" din aprilie 1964; politica interna a fost mai putin rigida si s-a inregistrat o oarecare deschidere în politica externa (România a fost singurul stat membru al Tratatului de la Varsovia, care nu a intervenit în Cehoslovacia, în 1968); toate acestea, ca si capitalul politic construit pe o linie mai putin ortodoxa, erau folosite pentru a consolida propria pozitie a lui Ceausescu, ca sa preia intreaga putere în cadrul partidului si a statului.

 

Dictatura familiei Ceausescu, una dintre cele mai absurde forme de guvernare totalitarista din Europa secolului XX, bazata pe cultul personalitatii care friza, de fapt, patologicul, a avut ca rezultat, printre altele, distorsiuni în economie, degradarea în viata sociala si morala, izolarea tarii în cadrul comunitatii internationale. Resursele tarii au fost abuziv folosite pentru construirea unor proiecte gigant absurde, nascocite de megalomania dictatorului. Asta a contribuit, de asemenea, la scaderea dramatica a nivelului de trai al populatiei si la adancirea crizei regimului.

 

In aceste conditii, izbucnirea revoltei stârnite la Timisoara în 16 decembrie 1989, a cuprins rapid toata tara, si în 22 decembrie dictatura a fost rasturnata, prin sacrificiul a peste 1000 de vieti.

 

Victoria revolutiei a deschis drumul spre restabilirea democratiei, a sistemului politic pluralist, pentru intoarcerea la economia de piata si reintegrarea tarii în spatiul economic, politic si cultural european.